Monthly Medjugorje Messages

Mesajul din 25 mai 1995 [O]

Dragi copii! Vă invit, copilaşilor: ajutaţi-mă cu rugăciunile voastre să apropii cât mai multe inimi cu putinţă de Inima mea neprihănită. Satan e puternic şi cu toate puterile lui vrea să atragă cât mai multe persoane la sine şi la păcat. De aceea stă la pândă pentru a prinde în fiecare moment cât mai mulţi. Vă implor, copilaşilor, rugaţi-vă şi ajutaţi-mă să vă ajut. Eu sunt Mama voastră şi vă iubesc şi de aceea doresc să vă ajut. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Mesajul din 25 iunie 1995 [O]

Dragi copii! Astăzi sunt fericită să vă văd într-un număr atât de mare, pentru că aţi răspuns şi pentru că aţi venit să trăiţi mesajele mele. Vă invit, copilaşilor, să fiţi purtătorii mei bucuroşi de pace în această lume neliniştită. Rugaţi-vă pentru pace, pentru ca cât mai curând posibil să domnească un timp de pace, pe care inima mea îl aşteaptă cu nerăbdare. Eu vă sunt aproape, copilaşilor, şi mijlocesc înaintea Celui Preaînalt pentru fiecare dintre voi şi vă binecuvântez pe toţi cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Mesajul din 25 iulie 1995 [O]

Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune pentru că doar în rugăciune puteţi înţelege venirea mea aici. Spiritul Sfânt vă va ilumina în rugăciune pentru a înţelege că trebuie să vă convertiţi. Copilaşilor, doresc să fac din voi un buchet minunat, pregătit pentru veşnicie, dar voi nu doriţi să acceptaţi drumul convertirii, drumul salvării, pe care eu vi-l ofer prin aceste apariţii. Copilaşilor, rugaţi-vă, convertiţi-vă inimile şi apropiaţi-vă de mine. Fie ca binele să învingă răul. Eu vă iubesc şi vă binecuvântez. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Mesajul din 25 august 1995 [O]

Dragi copii! Astăzi vă invit la rugăciune. Rugăciunea să fie viaţa pentru voi. O familie nu poate spune că are pace dacă nu se roagă. De aceea dimineaţă voastră să înceapă cu rugăciunea de dimineaţă şi seara să se termine cu rugăciunea de mulţumire. Copilaşilor, eu sunt cu voi, vă iubesc, vă binecuvântez şi doresc ca fiecare dintre voi să fie în îmbrăţişarea mea. Nu puteţi fi în îmbrăţişarea mea dacă nu sunteţi gata să vă rugaţi în fiecare zi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Mesajul din 25 septembrie 1995 [O]

Dragi copii! Astăzi vă invit să vă îndrăgostiţi de Preasfântul Sacrament al altarului. Adoraţi-L, copilaşilor, în parohiile voastre şi astfel veţi fi uniţi cu lumea întreagă. Isus va deveni Prietenul vostru şi nu veţi mai vorbi despre El ca despre cineva pe care abia îl cunoaşteţi. Unitatea cu El va fi bucurie pentru voi şi veţi deveni martorii iubirii lui Isus, pe care El o are pentru fiecare creatură. Copilaşilor, când Îl adoraţi pe Isus sunteţi aproape şi de mine. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Mesajul din 25 octombrie 1995 [O]

Dragi copii! Astăzi vă invit să mergeţi în natură pentru că acolo Îl veţi întâlni pe Dumnezeu-Creatorul. Copilaşilor, astăzi vă invit să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce va dă. Mulţumindu-I, voi Îl veţi descoperi pe Cel Preaînalt şi toate lucrurile bune care vă înconjoară. Copilaşilor, Dumnezeu e mare şi iubirea Lui e mare pentru fiecare creatură. De aceea, rugaţi-vă, ca să puteţi înţelege iubirea şi bunătatea lui Dumnezeu. În bunătatea şi în iubirea lui Dumnezeu-Creatorul, sunt şi eu cu voi, ca un dar. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Mesajul din 25 noiembrie 1995 [O]

Dragi copii! Astăzi îl invit pe fiecare din voi să înceapă din nou să iubească: în primul rând pe Dumnezeu care v-a salvat şi v-a răscumpărat pe fiecare dintre voi, apoi pe fraţii şi surorile care vă sunt aproape. Fără iubire, copilaşilor, nu puteţi creşte în sfinţenie şi nu puteţi face fapte bune. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, rugaţi-vă fără încetare, pentru ca Dumnezeu să vă reveleze iubirea Lui. Eu v-am invitat pe toţi să vă uniţi cu mine şi să iubiţi. Şi astăzi sunt cu voi şi vă invit să descoperiţi iubirea în inimile voastre şi în familiile voastre. Pentru ca Dumnezeu să poată trăi în inimile voastre trebuie să iubiţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Mesajul din 25 decembrie 1995 [O]

Dragi copii! Şi astăzi mă bucur cu voi şi vi-L aduc pe Micul Isus, ca El să vă binecuvânteze.Vă invit, dragi copii, ca viaţa voastră să fie unită cu a Lui. Isus e Regele Păcii şi doar El vă poate da pacea pe care o căutaţi. Eu sunt cu voi şi vă prezint lui Isus într-un mod special acum, în acest timp nou, în care trebuie să vă hotărâţi pentru El. Acest timp e timpul de har. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Mesajul din 25 ianuarie 1996 [O]

Dragi copii! Astăzi vă invit să vă hotărâţi pentru pace. Rugaţi-L pe Dumnezeu să vă dea adevărata pace. Trăiţi pacea în inimile voastre şi veţi înţelege, dragi copii, că pacea este darul lui Dumnezeu. Dragi copii, fără iubire nu puteţi trăi pacea. Rodul păcii este iubirea şi rodul iubirii este iertarea. Eu sunt cu voi şi vă invit pe toţi, copilaşilor, să iertaţi mai întâi în familiile voastre şi apoi veţi fi capabili să îi iertaţi şi pe ceilalţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.

Mesajul din 25 februarie 1996 [O]

Dragi copii! Astăzi vă invit la convertire. Acesta este cel mai important mesaj pe care l-am dat aici. Copilaşilor, doresc ca fiecare dintre voi să devină un purtător al mesajelor mele. Vă invit, copilaşilor, să trăiţi mesajele pe care vi le-am dat în aceşti ani. Acesta este un timp de har, în special acum când Biserica vă cheamă şi ea la rugăciune şi la convertire. Şi eu, copilaşilor, vă invit să trăiţi mesajele pe care vi le-am dat de când am apărut aici. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
   




To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 ... 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 ... 31 Next>>

Pentru ca Dumnezeu să poată trăi în inimile voastre trebuie să iubiţi.