Our Lady of Medjugorje Messages

Dragi copii! În aceste zile vă invit la rugăciunea în familie. În numele lui Dumnezeu v-am dat de multe ori mesaje, dar voi nu m-aţi ascultat. Crăciunul acesta va fi pentru voi de neuitat doar dacă primiţi mesajele pe care vi le dau. Dragi copii, nu permiteţi ca ziua bucuriei să fie pentru mine cea mai tristă zi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Nu, nu ştiţi să iubiţi şi nu ştiţi să ascultaţi cu iubire cuvintele pe care vi le dau. Fiţi conştienţi, iubiţii mei, că eu sunt Mama voastră şi că am venit pe pământ ca să vă învăţ să ascultaţi din iubire, să vă rugaţi din iubire şi nu obligaţi de crucea pe care o purtaţi. Prin cruce, Dumnezeu se preamăreşte în fiecare om. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! În aceste zile trăiţi mesajele principale şi implantaţi-le în inima voastră până joi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Voi sunteţi un popor ales, şi Dumnezeu v-a oferit mari haruri. Voi nu sunteţi conştienţi de fiecare mesaj pe care vi-l dau. Acum doresc să vă spun doar: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă! Nu ştiu ce altceva să vă spun, pentru că vă iubesc şi doresc ca în rugăciune să înţelegeţi iubirea mea şi iubirea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Voi nu sunteţi conştienţi de mesajele pe care Dumnezeu vi le trimite prin mine. El va dă mari haruri, dar voi nu le înţelegeţi. Rugaţi-L pe Spiritul Sfânt să vă ilumineze. Dacă aţi şti câte haruri vă oferă Dumnezeu, v-aţi ruga fără încetare. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă chem să reînnoiţi rugăciunea în casele voastre. Muncile s-au terminat. Acum dedicaţi-vă rugăciunii. Rugăciunea să ocupe primul loc în familiile voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Rugaţi-vă în această lună. Dumnezeu mi-a permis în fiecare zi să vă ajut cu haruri, pentru a vă apăra de rău. Aceasta e luna mea. Eu doresc să v-o dăruiesc. Voi rugaţi-vă doar, şi Dumnezeu vă va da harurile pe care le căutaţi. Eu vă voi ajuta în aceasta. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit să citiţi zilnic Biblia în casele voastre şi să o puneţi într-un loc vizibil, pentru a vă încuraja mereu să o citiţi şi să vă rugaţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
După ploaia insistentă, care a cauzat daune grave viţelor de vie, Sfânta Fecioară a spus:
Dragi copii! Vă mulţumesc că Îi oferiţi Domnului toată oboseala voastră, chiar şi acum, când El vă pune la încercare prin fructele pe care le culegeţi. Să ştiţi, dragi copii, că El vă iubeşte şi de aceea vă încearcă. Abandonaţi-I mereu greutăţile voastre lui Dumnezeu şi nu vă îngrijoraţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă spun că deseori mă faceţi fericită cu rugăciunile voastre, dar sunt încă mulţi care nu se roagă, chiar şi în această parohie, şi inima mea e tristă. De aceea rugaţi-vă pentru ca eu să-I pot prezenta toate sacrificiile şi rugăciunile voastre Domnului. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
   




To compare Medjugorje messages with another language versions choose

Pentru ca Dumnezeu să poată trăi în inimile voastre trebuie să iubiţi.

`