Weekly Medjugorje Messages of year 1986

Dragi copii! Vă invit să vă hotărâţi cu totul pentru Dumnezeu. Vă rog, dragi copii, să vă dăruiţi în întregime, şi astfel veţi fi capabili să trăiţi tot ceea ce vă spun: nu vă va fi greu să vă dăruiţi cu totul lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit să-L ajutaţi pe Isus cu rugăciunile voastre la realizarea tuturor planurilor pe care El a început să le realizeze aici. Oferiţi-I şi sacrificii lui Isus, pentru a se realiza totul aşa cum a plănuit El, astfel încât Satan să nu poată face nimic. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune. Am nevoie de rugăciunile voastre pentru ca Dumnezeu să fie preamărit prin voi. Dragi copii, vă implor să ascultaţi şi să trăiţi această invitaţie maternă a mea, invitaţie dictată doar de iubirea pe care v-o port, pentru a vă putea ajuta. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciunea cu inima. Dacă vă rugaţi cu inima, dragi copii, gheaţa din inima fraţilor voştri se va topi şi orice barieră va dispărea. Convertirea va fi uşoară pentru toţi cei care vor dori să o accepte. Acesta e un har pe care trebuie să-l imploraţi pentru aproapele vostru. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să vă rugaţi, pentru a se realiza planurile lui Dumnezeu şi deasemenea pentru tot ceea ce Dumnezeu doreşte să îndeplinească prin voi. Ajutaţi-i pe ceilalţi să se convertească, în special pe cei care vin la Medjugorje. Dragi copii, nu-i permiteţi lui Satan să ia în stăpânire inimile voastre, astfel încât să deveniţi o imagine a Satanei şi nu a mea. Vă invit să vă rugaţi, ca să puteţi deveni martori ai prezenţei mele. Fără voi Dumnezeu nu poate realiza ceea ce îşi doreşte. Dumnezeu a dat tuturor voinţă liberă, şi e în puterea voastră . Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Această parohie pe care am ales-o e o parohie specială, diferită de altele. Eu dau mari haruri tuturor celor care se roagă cu inima. Dragi copii, eu dau mesajele în primul rând celor din parohie şi apoi tuturor celorlalţi. Voi sunteţi primii care trebuie să primească mesajele, şi apoi ceilalţi. Veţi fi răspunzători în faţa mea şi în faţa Fiului meu, Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Acest timp de post e pentru voi o încurajare specială pentru a vă schimba. Începeţi de acum. Stingeţi televizorul şi lăsaţi baltă diferitele lucruri care nu vă sunt de folos. Dragi copii, vă invit la convertirea individuală. Acest timp e pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Al doilea mesaj pentru zilele de post e acesta: reînnoiţi rugăciunea în faţa Crucii. Dragi copii, eu vă dau haruri speciale, şi Isus vă dă haruri speciale de pe Cruce. Luaţi-le şi trăiţi-le! Meditaţi patima lui Isus şi, în viaţă, uniţi-vă cu Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii, trăiţi în umilinţă mesajele pe care vi le dau. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să vă deschideţi mai mult lui Dumnezeu pentru ca El să poată acţiona prin voi. În măsura în care vă veţi deschide veţi culege roadele. Doresc să vă invit din nou la rugăciune. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit să trăiţi postul făcând mici sacrificii. Vă mulţumesc pentru fiecare mic sacrificiu pe care mi l-aţi oferit. Dragi copii, trăiţi aşa şi de acum înainte şi ajutaţi-mă cu iubire să prezint sacrificiiile voastre. Dumnezeu vă va răsplăti. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit să fiţi activi în rugăciune. Voi doriţi să trăiţi ceea ce vă spun, dar nu reuşiţi pentru că nu vă rugaţi. Dragi copii, vă rog deschideţi-vă şi începeţi să vă rugaţi. Rugăciunea va fi bucuria voastră: dacă începeţi, nu vă veţi plictisi, pentru că vă veţi ruga cu bucurie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Doresc să vă mulţumesc pentru toate sacrificiile şi să vă invit la cel mai mare sacrificiu: sacrificiul iubirii. Fără iubire nu mă puteţi accepta nici pe mine nici pe Fiul meu. Fără iubire nu le puteţi transmite altora experienţele voastre. De aceea, dragi copii, vă invit să începeţi să trăiţi iubirea în voi înşivă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit să trăiţi Sfânta Liturghie. Mulţi dintre voi aţi experimentat frumuseţea Sfintei Liturghii, dar sunt şi unii care nu vin de bunăvoie. Eu v-am ales, dragi copii, şi Isus vă dă harurile Lui în Sfânta Liturghie. Prin urmare trăiţi în mod conştient Sfânta Liturghie şi fiecare venire a voastră să fie plină de bucurie. Veniţi cu iubire şi acceptaţi cu iubire Sfanta Liturghie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Doresc să vă invit să creşteţi în iubire. O floare nu poate creşte normal fără apă. Tot aşa şi voi, dragi copii, nu puteţi creşte fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Trebuie să cereţi în fiecare zi binecuvântarea Lui pentru a putea creşte normal şi pentru a putea îndeplini cu Dumnezeu sarcinile voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Voi sunteţi prea absorbiţi de lucrurile materiale, şi prin ele pierdeţi tot ceea ce Dumnezeu doreşte să vă dea. Vă invit să cereţi harurile Spiritului Sfânt, de care aveţi nevoie acum pentru a putea mărturisi prezenţa mea aici şi tot ceea ce vă dau. Dragi copii, abandonaţi-vă cu totul mie, ca să vă pot conduce pe deplin. Nu vă preocupaţi de lucrurile materiale. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă rugaţi. Voi uitaţi, dragi copii, că voi sunteţi cu toţii importanţi. În special bătrânii sunt importanţi în familie: încurajaţi-i să se roage. Toţi tinerii să fie un exemplu cu propria viaţă pentru ceilalţi şi să dea mărturie despre Isus. Dragi copii, vă implor: începeţi să vă schimbaţi pe voi înşivă prin rugăciune şi veţi înţelege ce aveţi de făcut. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă rog să continuaţi să vă schimbaţi viaţa în familie. Familia să fie o floare armonioasă pe care eu doresc să i-o dau lui Isus. Dragi copii, fiecare familie să fie activă în rugăciune. Eu doresc ca într-o zi să se vadă roadele în familie: doar astfel voi putea să vă ofer ca pe nişte petale lui Isus pentru realizarea planurilor lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Voi sunteţi răspunzători pentru mesaje. Aici se găseşte izvorul harurilor, şi voi, dragi copii, sunteţi vasele prin care se transmit aceste haruri. De aceea, dragi copii, vă invit să îndepliniţi această sarcină cu responsabilitate. Fiecare va fi răspunzător în măsura propriilor capacităţi. Vă invit să împărtăşiţi darurile celorlalţi cu iubire, şi să nu le ţineţi doar pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit să îmi oferiţi inimile voastre, pentru ca eu să pot să le schimb şi să le fac asemănătoare cu Inima mea. Voi mă întrebaţi, dragi copii, de ce nu puteţi să îndepliniţi cererile mele; nu o puteţi face pentru că nu mi-aţi dat inimile voastre ca eu să le schimb. Voi vorbiţi, dar nu faceţi. Vă invit să faceţi tot ce vă spun. Aşa voi fi cu voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă dau iubirea mea. Voi nu ştiţi, dragi copii, cât de mare îmi e iubirea şi nu ştiţi să o primiţi. Eu doresc să v-o arăt în diferite moduri dar voi, dragi copii, nu o recunoaşteţi. Voi nu înţelegeţi cuvintele mele cu inima, şi de aceea nu înţelegeţi nici iubirea mea. Dragi copii, acceptaţi-mă în viaţa voastră şi atunci veţi putea să acceptaţi tot ce vă spun şi tot ceea ce eu vă invit. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să trăiţi iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele în viaţa voastră. Fără iubire, dragi copii, nu puteţi face nimic. De aceea vă invit, dragi copii, să trăiţi iubirea reciprocă. Doar astfel mă veţi putea iubi şi accepta pe mine şi pe toţi cei care vin în parohia voastră. Toţi vor simţi iubirea mea prin voi. De aceea vă rog, dragi copii, să începeţi de astăzi să iubiţi cu o iubire arzătoare, cu acea iubire cu care vă iubesc eu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă hotărâţi dacă doriţi să trăiţi mesajele pe care vi le dau. Doresc să fiţi activi în a trăi şi a transmite mesajele mele. În mod special, dragi copii, doresc ca voi toţi să fiţi lumina lui Isus care să ilumineze această lume care merge în întuneric. Doresc ca voi să fiţi un exemplu pentru toţi şi să daţi mărturie despre lumină. Dragi copii, voi nu sunteţi chemaţi la întuneric, ci la lumină, de aceea trăiţi lumina cu viaţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit să începeţi să recitaţi Rozariul cu o credinţă vie. În acest fel vă voi putea ajuta. Voi, dragi copii, doriţi să primiţi haruri, dar nu vă rugaţi. Eu nu vă pot ajuta pentru că voi nu doriţi să vă mişcaţi. Dragi copii, vă invit să vă rugaţi rozariul; aceasta să fie pentru voi o obligaţie pe care să o îndepliniţi cu bucurie. Aşa veţi înţelege de ce sunt de atât de mult timp cu voi: doresc să vă învăţ să vă rugaţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! În aceste zile Dumnezeu mi-a permis să vă obţin multe haruri. De aceea, dragi copii, doresc să vă invit din nou să vă rugaţi. Rugaţi-vă încontinuu, astfel vă voi da bucuria pe care Domnul mi-o dă mie. Cu aceste haruri, dragi copii, doresc ca suferinţele voastre să devină bucurie. Eu sunt Mama voastră şi doresc să vă ajut. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Dumnezeu îmi permite să realizez împreună cu El această oază de pace. Doresc să vă invit să o protejaţi astfel încât să rămână mereu curată. Sunt unii care prin lipsa lor de grijă distrug pacea şi rugăciunea. Vă invit să daţi mărturie şi să ajutaţi la păstrarea păcii cu viaţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit la rugăciune. Fără rugăciune, dragi copii, nu Îl puteţi simţi nici pe Dumnezeu, nici pe mine, nici harurile pe care vi le dau. De aceea vă invit să faceţi ca la începutul şi la sfârşitul zilei voastre să fie mereu rugăciunea. Dragi copii, eu doresc să vă conduc din zi în zi tot mai mult spre rugăciune, dar voi nu puteţi creşte pentru că nu o doriţi. Chemarea mea, dragi copii, e ca pentru voi rugăciunea să fie pe primul loc. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit la sfinţenie. Fără sfinţenie voi nu puteţi trăi. De aceea, prin iubire, învingeţi orice păcat şi, prin iubire, depăşiţi toate greutăţile pe care le întâlniţi. Dragi copii, vă rog să trăiţi iubirea în voi înşivă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit să reflectaţi de ce sunt de atât de mult timp cu voi. Eu sunt mijlocitoarea între voi şi Dumnezeu. De aceea, dragi copii, vă invit să trăiţi mereu cu iubire tot ceea ce Dumnezeu vă cere. Dragi copii, trăiţi în cea mai mare umilinţă toate mesajele pe care vi le dau. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Mă bucur pentru toţi cei care se află pe drumul sfinţeniei. Vă rog să-i ajutaţi cu mărturia voastră pe toţi cei care nu ştiu să trăiască în sfinţenie. De aceea, dragi copii, familia voastră să fie locul unde se naşte sfinţenia. Ajutaţi-i pe toţi să trăiască în sfinţenie, în special pe cei din familia voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Ura creează discordie şi nu vede pe nimeni şi nimic. Eu vă invit să purtaţi mereu înţelegerea şi pacea. În special acolo unde trăiţi, acţionaţi cu iubire. Singurul vostru mijloc să fie mereu iubirea. Cu iubirea transformaţi în bine tot ceea ce Satan vrea să distrugă şi să-şi însuşească. Doar aşa veţi fi cu totul ai mei şi voi putea să vă ajut. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Voi ştiţi că v-am promis o oază de pace, dar nu ştiţi că lângă oază există deşertul, unde Satan stă la pândă şi aşteaptă să-l ispitească pe fiecare dintre voi. Dragi copii, numai prin rugăciune veţi putea să învingeţi orice influenţă a Satanei în locul în care trăiţi. Eu sunt cu voi, dar nu vă pot priva de libertatea voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit să faceţi ca rugăciunea voastră să fie bucuria întâlnirii cu Domnul. Nu vă pot conduce la aceasta până când voi înşivă nu simţiţi bucuria rugăciunii. Eu doresc să vă conduc din zi în zi tot mai mult în rugăciune, dar nu doresc să vă forţez. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă mulţumesc pentru iubirea pe care mi-o arătaţi. Voi ştiţi, dragi copii, ca eu vă iubesc enorm de mult şi că în fiecare zi Îl rog pe Dumnezeu să vă ajute să înţelegeţi iubirea pe care o am pentru voi. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit să fiţi în toate un model pentru ceilalţi, în special în rugăciune şi în mărturie. Dragi copii, eu nu pot ajuta lumea fără voi. Doresc să colaboraţi cu mine în toate, chiar şi în cele mai mici lucruri. De aceea, dragi copii, faceţi astfel încât rugăciunea voastră să vină din inimă şi abandonaţi-vă cu totul mie. Aşa vă voi putea învăţa şi conduce pe drumul pe care l-am început cu voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit la rugăciune şi la post. Să ştiţi, dragi copii, că împreună cu voi eu pot să fac totul şi să-l constrâng pe Satan să nu vă atragă spre rău şi să se îndepărteze de acest loc. Dragi copii, Satan îl pândeşte pe fiecare dintre voi. În special doreşte să vă deranjeze în lucrurile zilnice. De aceea vă invit, dragi copii, să faceţi astfel încât ziua voastră să fie în totalitate rugăciune şi abandonare lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! În aceste zile, în care sărbătoriţi Crucea, doresc ca şi pentru voi crucea voastră să devină bucurie. În special, dragi copii, rugaţi-vă ca să puteţi accepta bolile şi suferinţele cu iubire, aşa cum le-a acceptat Isus. Doar aşa voi putea, cu bucurie, să vă dau harurile şi vindecările pe care Isus mi le permite. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine în aceste zile. În mod special, dragi copii, vă mulţumesc în numele lui Isus pentru sacrificiile pe care le-aţi oferit săptămâna trecută. Dragi copii, voi uitaţi că eu aştept sacrificii pentru a vă ajuta şi pentru a-l îndepărta pe Satan de la voi. De aceea vă invit din nou să oferiţi sacrificii cu o devoţiune specială faţă de Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit să-i ajutaţi pe toţi cu pacea voastră, pentru ca ei, văzând-o, să înceapă să o caute. Voi sunteţi, dragi copii, în pace. Şi nu puteţi înţelege ce înseamnă să nu o ai. De aceea vă invit să ajutaţi cu rugăciunea voastră şi cu viaţa voastră la nimicirea a tot ceea ce e rău în oameni, ca ei să descopere înşelăciunea de care se foloseşte Satan. Rugaţi-vă ca adevărul să învingă în fiecare inimă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să vă rugaţi. Voi, dragi copii, nu sunteţi în măsură să înţelegeţi ce valoare are rugăciunea până când nu vă spuneţi vouă înşivă: “Acum e timpul rugăciunii. Acum nimic altceva nu e important pentru mine. Acum pentru mine nici o altă persoană nu e importantă în afară de Dumnezeu.” Dragi copii, dedicaţi-vă rugăciunii cu o iubire specială, astfel Dumnezeu vă va putea răsplăti cu harurile Lui. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Voi ştiţi că eu doresc să vă conduc pe drumul sfinţeniei, dar nu doresc să vă oblig să fiţi sfinţi cu forţa. Eu doresc ca fiecare dintre voi, prin micile lui sacrificii, să se ajute pe sine, şi să mă ajute pe mine, pentru ca eu să vă pot conduce din zi în zi mai aproape de sfinţenie. De aceea, dragi copii, eu nu doresc să vă oblig să trăiţi mesajele mele. Mai degrabă acest lung timp petrecut împreună cu voi e semnul că vă iubesc nemărginit de mult şi că doresc ca fiecare dintre voi să devină sfânt. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi doresc să vă arăt cât de mult vă iubesc. Dar îmi pare rău că nu-l pot ajuta pe fiecare din voi să înţeleagă iubirea mea. Prin urmare, dragi copii, vă invit la rugăciune şi la abandonare deplină lui Dumnezeu, pentru că Satan doreşte să vă îndepărteze de Dumnezeu prin lucrurile zilnice şi să ia primul loc în viaţa voastră. De aceea, dragi copii, continuaţi să vă rugaţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune: în mod special vă invit, dragi copii, să vă rugaţi pentru pace. Fără rugăciunile voastre, dragi copii, eu nu vă pot ajuta să realizaţi mesajul pe care Dumnezeu mi l-a dat pentru voi. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă, pentru ca în rugăciune să înţelegeţi ceea ce Dumnezeu vă dă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi doresc să vă invit să luaţi în serios şi să trăiţi mesajele pe care vi le dau. Dragi copii, pentru voi am rămas atât de mult timp, pentru a vă ajuta să puneţi în practică toate mesajele pe care vi le dau. Prin urmare, dragi copii, trăiţi cu iubire faţă de mine toate mesajele pe care vi le dau. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit să vă rugaţi zilnic pentru sufletele din purgatoriu. Fiecărui suflet îi sunt necesare rugăciunea şi harul pentru a ajunge la Dumnezeu şi la iubirea lui Dumnezeu. Prin aceasta şi voi, dragi copii, veţi primi noi mijlocitori, care vă vor ajuta în viaţă să înţelegeţi că lucrurile de pe pământ nu sunt importante pentru voi, că doar Cerul e scopul spre care trebuie să tindeţi. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă fără încetare, pentru a putea să vă ajutaţi pe voi înşivă şi pe alţii, cărora rugăciunile voastre le vor aduce bucurie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să vă rugaţi din inimă şi să schimbaţi din zi în zi viaţa voastră. În mod special vă invit, dragi copii, să începeţi să trăiţi in sfinţenie prin rugăciunile şi sacrificiile voastre, pentru că eu doresc ca fiecare dintre voi, care a ajuns la izvorul harurilor, să ajungă în Paradis cu un dar special pentru mine, şi anume sfinţenia. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi transformaţi-vă zi de zi viaţa pentru a deveni sfinţi. Eu vă voi fi mereu aproape. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să trăiţi şi să urmaţi cu o iubire specială toate mesajele pe care vi le dau. Dragi copii, Dumnezeu nu doreşte să fiţi căldicei şi nehotărâţi, ci să vă abandonaţi cu totul Lui. Voi ştiţi că eu vă iubesc şi că ard de iubire pentru voi. Prin urmare, dragi copii, hotărâţi-vă şi voi pentru iubire, ca să ardeţi de iubire şi să cunoaşteţi, din zi în zi, iubirea lui Dumnezeu. Dragi copii, hotărâţi-vă pentru iubire, pentru ca iubirea să ia primul loc în voi toţi, dar nu iubirea umană, ci iubirea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să îmi consacraţi viaţa voastră cu iubire, pentru ca eu să vă pot conduce cu iubire. Eu vă iubesc, dragi copii, cu o iubire specială şi doresc să vă conduc pe toţi în Cer la Dumnezeu. Eu doresc ca voi să înţelegeţi că această viaţă durează puţin în comparaţie cu cea din Cer. De aceea, dragi copii, hotărâţi-vă astăzi din nou pentru Dumnezeu. Doar aşa voi putea să vă arăt cât îmi sunteţi de dragi şi cât de mult doresc ca voi toţi să fiţi salvaţi şi să fiţi cu mine în Cer. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să vă pregătiţi inimile pentru aceste zile în care Domnul doreşte în mod special să vă purifice de toate păcatele trecutului vostru. Voi, dragi copii, nu o puteţi face singuri, de aceea sunt eu aici ca să vă ajut. Rugaţi-vă, dragi copii, doar aşa puteţi cunoaşte tot răul care se află în voi şi să I-l oferiţi Domnului, astfel încât Domnul să poată purifica total inimile voastre. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă neîncetat şi pregătiţi-vă inimile în penitenţă şi post. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit să vă rugaţi în mod special în acest timp pentru a fi capabili să gustaţi bucuria întâlnirii cu Isus care se naşte. Eu, dragi copii, doresc ca voi să trăiţi aceste zile aşa cum le trăiesc eu, cu bucurie. Doresc să vă conduc şi să vă arăt bucuria la care doresc să-l conduc pe fiecare dintre voi. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi abandonaţi-vă cu totul mie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit din nou la rugăciune. Când vă rugaţi, voi sunteţi mult mai frumoşi, asemeni florilor care, după zăpadă, îşi arată toată frumuseţea şi toate culorile lor devin indescriptibile. La fel şi voi, dragi copii, după rugăciune, Îi arătaţi lui Dumnezeu tot ce e frumos în voi pentru a-I deveni dragi. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi deschideţi-vă Domnului pentru ca El să facă din voi o armonioasă şi frumoasă floare pentru Paradis. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face, în special pentru că mi-a făcut darul să pot fi şi azi împreună cu voi. Dragi copii, acestea sunt zilele în care Tatăl oferă haruri speciale tuturor celor care îşi deschid inima. Eu vă binecuvântez şi doresc ca şi voi, dragi copii, să cunoaşteţi harurile lui Dumnezeu şi să puneţi totul la dispoziţia lui Dumnezeu, pentru ca El să fie preamărit prin voi. Inima mea urmăreşte cu atenţie paşii voştri. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
   




To compare Medjugorje messages with another language versions choose

Pentru ca Dumnezeu să poată trăi în inimile voastre trebuie să iubiţi.

`